Ce se întâmplă dacă ești infectat cu coronavirus și nu ai cu cine să lași copilul. Autoritățile au anunțat măsurile care se vor lua în aceste situații.
Consiliul General al Capitalei a adoptat un proiect privind împuternicirea DGASMB de a identifica spaţii corespunzătoare pentru a-i găzdui pe copiii ai căror părinţi sunt infectaţi cu coronavirus.
Proiectul de hotărâre adoptat în şedinţa CGMB prevede că primirea şi găzduirea copiilor ai căror părinţi sunt infectaţi cu SARS-CoV- 2, precum şi a copiilor medicilor, lucrătorilor din domeniul asistenţei sociale sau altor categorii socio-profesionale care tratează, intră în contact cu bolnavii de COVID-19 se va face pe baza unei solicitări adresate DGASMB. (CITEȘTE ȘI: MINISTRUL SĂNĂTĂȚII, NELU TĂTARU, DECLARAȚII CUTREMURĂTOARE DESPRE EPIDEMIA DE CORONAVIRUS: “URMEAZĂ 2 SĂPTĂMÂNI GRELE”)
Potrivit proiectului, DGASMB va pune la dispoziţia direcţiilor generale de asistenţă socială şi protecţia copilului de la nivelul sectoarelor spaţiile identificate, în baza unor protocoale de colaborare.
Serviciile de asistenţă medicală pentru aceşti copii vor fi asigurate de Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti, la solicitarea direcţiilor generale de asistenţă socială şi protecţia copilului de la nivelul sectoarelor. De asemenea, DGASMB va asigura hrana acestora, pe toată perioada găzduirii or în spaţiile identificate.